E secetă !
Frunzele mele plâng,
se scurg în amurg,
se ofilesc şi cad ,
şi mă dor;
Nu vreau să mor de dor !
Durerea mă arde, mă chinuie,
Aş vrea să mă adap la izvor,
dar apă nu-i şi setea mă mistuie.
Povestea pomului meu, am trăit-o doar eu.
Am avut doar un "rod"
din atâta norod,
falnic, frumos, fără nod !
Dar într-o zi, Gradinarul, mi-l luă.
Nu-mi spuse, ci merse direct şi mi-l smulse.
Şi-a lăsat locul gol !
M-a durut, dar a vrut cu orice preţ acel fruct.
De atunci, roade nu mai am.
Sunt un pom doar cu frunze pălite,
ce cad înnegrite,
de secetă fripte.
De atunci, mi se usucă frunzele,
mi se crapă crengile,
îmi plâng rădăcinile,
şi îmi mor speranţele !
Doamne, vino şi sădeşte-mă,
lângă izvor creşte-mă,
nu mă lăsa pradă păsărilor,
arşiţelor, vânturilor...
vreau sa-mi crească florile,
albe ca zorile,
frunzele sa nu mai planga,
fructele ce mi-s în pârgă,
nimenea să nu le smulgă.
Eram in liceeu, am cunoscut un baiat cu handicap. Era cea mai mare binecuvantare din viata mea. Nu era crestin,dar spre surprinderea mea s-a botezat inaintea mea 1991. A fost primul meu rod pentru Domnul. Insa in 1996 Domnul l-a luat acasa la EL, LA DOAR 21 DE ANI. Asa s-a nascut poezia E SECETA.